RT 31 iulie -1 august 2004

Deşi se anunţa vreme rea (cea mai optimistă prognoză am găsit-o pe alpinet) am plecat dimineaţă, la 06:00, cu microbuz C&I, spre Buşteni. Am fost doi, eu şi cu R. Eu eram încărcat ca un pom de Crăciun… rucsac de 30 l cu izoprenele şi cortul atârnate pe el, sacul de dormit care nu mai încăpea în rucsac (nici atârnat…) atârnat în faţă, în timp ce R. avea un rucsac de 40 l în care avea cam tot ce-i trebuia…

Pe la 08:15 eram în Buşteni, vremea era acceptabilă, pe creste se vedeau ceva nori. Pentru prima parte a traseului vremea era promiţătoare. După o scurtă pauză de cumpărături am luat-o uşor în sus pe triunghi roşu. La 09:00 făceam un scurt popas la troiţă, la 10:15 traversam valea Coştilei (presupun că asta este acea vale adâncă traversată puţin înainte de Poiana Coştilei). La 10:45 intersectăm banda galbenă, la 12:15 eram în Pichetul Roşu. Am luat 45 minute de pauză apoi am continuat spre Prepeleac. La 14:45 depăşeam Prepeleacul pentru ca la 15:40 să ajungem în Mălăieşti. Pe Take Ionescu ne-a plouat puţin, am stat sub pom sau am mers funcţie de dispoziţia de moment.

La Mălăieşti am făcut o nouă pauză de masă timp în care am admirat ceaţa care se tot învârtea pe vale… Mă gândeam la sfatul fratelui meu care spunea să nu urcam pe marcaj la Omu în caz de ceaţă, să intrăm mai bine pe Hornul Mare (pe care nu l-am făcut până acum…). La 16:15 am plecat din Mălăieşti. La 16:55 eram la bifurcaţia bandă albastră cu triunghi albastru. La 19:00 eram în creastă, la indicatorul <Omu 20 minute>. Cât timp am fost pe Valea Mălăieşti am avut puţine momente de vizibilitate. Păcat! Peisajul este superb pe acolo! Este unul dintre traseele care merită cu adevărat parcurse măcar o data în viaţă. Ajunşi la cabană am făcut pauză de ceai (terminată la 20:00) apoi am continuat spre Mecetul Turcesc. La 20:30 eram la locul de cort. Am pus pentru prima dată singur cortul (spre surprinderea mea am reuşit J). În scurt timp, după ce am filmat un pic, ne-am pus pe somn. R. dormea deja pe când eu încă foşneam diverse prin cort.

Pe la 3 noaptea m-am trezit surprins de lumina destul de puternică de afară. Împins şi de o necesitate urgentă m-am îmbrăcat gros şi am ieşit afară. Era lună plină, câţiva norişori dădeau o imagine faină. Am intrat din nou în cort să iau camera, am filmat puţin apoi am intrat din nou în cort să dorm. Destul de rece noaptea. De obicei aveam în rucsac haine groase pe care nu le foloseam toată tura, acum am cam pus tot pe mine.

Pe la 06:30 (duminică) m-am trezit. Am mâncat apoi m-am culcat la loc. Aproape de 8 am dat trezirea. Era soare, senin, am dat prelata cortului jos şi l-am lăsat să se usuce puţin de umezeala nopţii. La 10:00 începeam urcarea către Omu. Până să ajungem noi la Omu s-a pus ceaţa. Între 10:40-10:55 făceam popas pe vârf apoi am continuat spre Bran. Din cauza vitezei ne-am trezit în scurt timp că am rămas doar cu banda roşie lânga noi de unde concluzia de bun simţ “hai înapoi că am luat-o spre Bucşoiu”. Ne-am întors pe potecă, am apucat la dreapta drumul corect. Ceaţa asta! Până ne-au părăsit marcajele suplimentare (bandă albastră, bandă roşie, cruce roşie) am avut scurte momente cu vizibilitate mai bună, în rest nu vedeam mare lucru, uneori vedeam ceaţa cum se închide în urma noastră. La 12:00 rămâneam doar noi şi cu triunghiul galben. Nimeni nu părea să vină în urma noastră. Probabil că orice om cu bun simţ ar fi renunţat să coboare în Bran cu vizibilitatea scăzută de atunci… Oare am riscat mergând inainte? Adevărat, foarte aproximativ îmi aminteam traseul, l-am mai făcut acum câţiva ani. Am mai făcut scurte pauze de filmare, am avut noroc de vreme bună (inclusiv vizibilitate) până aproape de Bran. La 13:00 treceam de indicatorul <Bran- 3 ore>, la 14:00 îl depăşeam pe cel cu <Bran 2 ore>. Pe la 14:15 ne-am oprit, R. s-a bălăcit un pic, se pare că a făcut ceva bătături… La 14:35 o luam din loc “goniţi” de un pic de ploaie.  La 16:20 ajungeam în şoseaua naţională, la 16:30 urma să treacă autobuzul.

Noi am mers în fugă la Castelul Bran (R. a ţinut neapărat şi nu am putut să mă opun J) aşa că am plecat din Bran cu un autobuz pe la 17:30. La 18:30 eram în autogara 2 Codreanu, de aici am luat 10 barat până la gară. Pe microbuzele C&I era mare aglomeraţie, eu mă gândeam la perspectiva unei nopţi prin gară… Mă gândeam că voi ajunge luni dimineaţă în Bucureşti şi voi fugi de acasă direct la servici, fără pauză de somn. N-a fost aşa! La 19:30 am luat microbuz spre Bucureşti. R. a fost incomodată tot drumul de rucsacul care nu mai avea loc la bagaje, eu mi-am lăsat gândurile să zboare... La 22:40 eram în autogara de pe Ritmului, la 23:20 mă despărţeam de R. şi la 00:30 (luni) ajungeam şi eu acasă... Am desfăcut în viteză o parte din bagaje (prima urgenţa era cortul care trebuia pus la uscat) şi m-am băgat în pat pe la 1 noaptea.

În final o întrebare: cum ajung la cascada Urlătoarea Clincii? M-au întrebat cei cu care m-am întâlnit pe ultima parte a drumului şi nu am putut să le spun decât că am căutat şi eu cascada data trecută când am coborât pe acolo dar fără success… Îmi imaginez că-i faină cascada! Aş vrea să o văd şi eu! J

Vremea s-a dovedit bună până la urmă! Dacă la plecarea din Bucureşti mă gândeam că vom face destul de repede cale întoarsă, la întoarcere am putut să spun că am mers pe traseul dorit! Mare noroc! Sau poate este adevărat că muntele mă iubeşte! J