3 august 2005. Mai sunt puţine file din cronica acestei zile J. Citez totuşi din notesul care m-a însoţit în cele două săptămâni de tură...

Plec pe la 11:00 cu Roxana şi Daniel în jos. Ne-a condus Daniel până la 1400 unde luarăm câte un Nestea în timp ce Roxana a mâncat obişnuitul (şi în retragerea de anul trecut a servit aşa ceva) porumb copt. Aproape de Valea cu Brazi ne-a fotografiat Daniel (în poză se văd destul de întunecate nişte siluete, a focusat pe Valea Prahovei aşa că rezultatul e firesc). Am continuat cu Roxana spre Sinaia când pe şosea, când pe potecă... S-a oprit de câteva ori să culeagă fragi... I-am făcut o poză (cu Smena... am folosit mai mult pentru portrete Smena în tura asta). Pe 7 august am schimbat filmul la Smena aşa că pozele cu Roxana vor ieşi destul de repede... probabil spre finalul lui septembrie sau la început de octombrie... Pe la 14:30 eram în Sinaia. Coborâm la gară, îşi ia bilet la acceleratul de 16:50 apoi a venit cu mine la cumpărături. Noroc cu ea, m-a ajutat să iau tot ce era pe listă, să le aranjez prin rucsac etc... Apoi ne-am luat câte ceva cald de mâncare (eu am luat o gogoaşă cu brânză lângă un ness), am mâncat pe o bancă... După atâtea zile faine nu-mi venea să mă despart de ea... Mai schimbarăm câteva vorbe (ce-am vorbit numai noi ştim J; că veni vorba, de-a lungul turei am mai schimbat noi vorbe “de duh”, ne-am “învineţit” reciproc J), ea mă grăbea să o iau în sus, eu aş mai fi stat... o luăm din nou spre gară, ne despărţim cu câteva minute înainte de sosirea trenului ei, nu înainte de a da ea o tură pe la toaleta gării unde, surpriză, nu era lumină... Aşa că a primit o lumânare să-şi lumineze drumul... România, mereu surprinzătoare L.

Plecarea din gară am făcut-o deja pe ploaie... Am luat-o în viteză în sus, am ajuns supertranspirat cam în trei ore. Aproape de cort sun la Dani, ajung la cort, mă aşteaptă cu haine uscate, ma schimb, beau vitamine, trec în cort la somn.

Spre despărţire îmi spune Roxana că i-a plăcut tura, i-a plăcut grupul, spunea că ar merge cu noi anul viitor în Făgăraş dacă luăm un cort mai mare în care să încăpem toţi astfel încât să nu mai dorm afară ca în această tură...

Jurnalul acestei zile este extras din notiţele făcute pe 8 august, seara...

4 august 2005. Plecăm de la locul de cort pe la 11:30, intrăm pe bandă roşie spre Padina unde ajungem pe la 14:50. Dimineaţă, înainte de plecare resetasem GPS-ul. În Şaua Lăptici am făcut câteva poze pentru licenţă. Luăm apă din spatele cabanei, luăm şi apă minerală. Discutăm cu un angajat al cabanei care ne povesteşte că PET-urile lăsate de turişti în zona cabanei le arde (i-am spus ce auzisem şi eu de pe alpinet despre dioxina care este o substanţă cancerigenă...) pentru că băieţii de la Parcul Natural Bucegi nu le coboară din munte... Păcat!!! Până se vor civiliza turiştii (da, cred că se vor civiliza până la urmă cei care merg pe munte!!!) ar fi frumos să fie scoase deşeurile din munte cu ajutorul celor de la parc... Altfel nu înţeleg ce rol au coşurile de gunoi plantate în zonă dacă mizeria adunată în ele nu e scoasă de nimeni din munte...

Din Padina plecăm pe la 17:00. Între timp Daniel cu Ionel au dat o fugă şi până la Hotel Peştera să se intereseze de preţuri... Mari de tot pentru buzunarele noastre... Nici Cristi n-a fost încântat de ele...

Câteva minute din drumul spre Strunga am mers în paralel cu un om care a considerat necesar să ne sfătuiască să ocolim cât de departe posibil stânele, să luăm câte o bâtă cu noi şi ceva petarde+ numărul de la Salvamont în caz de probleme...

Urcarăm spre Şaua Strunga cu planuri mari pt a doua zi... La 18:40 ajungeam în şaua Strunga. Dacă toată ziua am avut parte de soare (cu extrem de mici excepţii) seara am avut vânt destul de puternic dinspre est, ploaie în prima parte a nopţii, vânt mai slab spre dimineaţă. La locul de campare solul  era destul de pietros, bogat în schelet. Puserăm bolovani peste cuiele cortului ca să ne simţim mai bine ancoraţi...

Prin Şaua Strunga trece pe seară un om pe cal... După ce ne întreabă daca mergem în vale (probabil mergea spre Moieciu) ne spune că se va strica vremea... Într-adevăr, aveau să vină vremuri grele...

5 august 2005. Ne făcurăm dimineaţă planuri mari, trecusem în notes traseul pe care urma să-l facem... Scriam eu: Şaua Strunga- sub Vf. Strungile Mici- Şaua Bucşa (1780 m)- Vf. Bucşa (1848 m)- Vf. Duda Mare (1904 m)- M. Piatra Albă (sursă de apă)- Curmătura Fiarelor (1790 m)- sub Vf. Secărea Mare- sub vf de 1829 m- M. Mitarca- Culmea Leaota- Vf. Leaota (2103 m).

Îmi schiţasem şi harta pe notes J... Ce-a ieşit rămâne să scriu mai departe J. Pregătiţi-vă de o porţie de râs!!! J J J

Plecăm din Şaua Strunga (pe undeva pe aici a găsit Daniel un izvor care ar trebui un pic amenajat ca să fie folosibil dar... din păcate nu a avut GPS-ul la el să ia un waypoint L), mergem în Strunguliţa, ne aprovizionăm cu apă, ne spălăm pe dinţi, pe mine mă enerva deja lungimea pauzei... Chiar, cât a fost Roxana cu noi parcă ne “deratizam” mai des... După aceea nu prea am mai practicat “sportul” ăsta J. Facem poze cu Vf. Tătaru, prindem destul de repede o culme care mergea spre sud şi mergem pe ea deşi părea ciudat să mergem atât de devreme spre sud...

Într-un târziu întâlnim un om cu vacile... Şi întrebăm dacă apucarăm bine spre Curmătura Fiarelor... Omul se face a nu pricepe apoi întreabă “Dar unde vreţi să ajungeţi?”. Îi spunem că vrem să ajungem pe Vf. Leaota şi pică întrebarea “Da` n-aveţi hartă?” apoi ne explică unde-i Vf. Leaota şi că noi tocmai ne îndreptăm spre Zănoaga... Am înţeles atunci că ne întreba de hartă gândind probabil ceva în genul “orăşenii ăştia care se rătăcesc cu toate hărţile lor J”... Şi, fie vorba între noi, mare dreptate avea dacă gândea aşa! J Dacă mai spuneam că avem şi GPS chiar că era de tot hazul J!

Că veni vorba de tentativa noastră de intrare în Leaota, în Padina trimit SMS unor cunoscuţi printre care şi lui Radu Hera (căruia îi mulţumesc şi pe această cale!) în care spuneam “Sunt în Padina, mâine începe aventura pe Leaota. Sper să mă descurc pe acolo cu apa, orientarea, camparea, stânile. Adi Negoiţă”. Primesc câteva răspunsuri printre care şi al lui Radu: “Baftă, vreme bună, apă numai în bidon şi câini înţelegători! Radu Hera”.

Revenind la drumul nostru spre Zănoaga... luăm o decizie rapidă având în vedere că aveam oricum în plan şi traseul Şaua Strunga- Deleanu- Lucăcilă- Zănoaga... Mergem înainte!!! Iar facem plan, ne propunem să mergem până pe Zănoaga (sau să ne întoarcem dacă nu ajungem pe Zănoaga până în nu ştiu ce oră) şi să ne întoarcem apoi până seara în Strunguliţa urmând să intrăm în Leaota a doua zi... Liniştindu-ne noi din acest punct de vedere găsim o faţă ierboasă pe care ne adăpostim de vânt (a suflat ceva vânt în ziua asta...) şi mâncăm... Cu masa altă belea J... conserva de carne n-avea  cheiţă, noi n-aveam cheie de desfăcut conserve... Normal că acea conservă o luasem eu pe când coborâsem cu Roxana în Sinaia J. Deja mă gândeam că voi purta în spate conservele alea până în Bucureşti... Totuşi s-a găsit o soluţie, conservele alea au putut fi desfăcute cu cuţitul! Yes! Yes! Yes! Cuţitul a fost salvarea noastră!!! J

Reluând noi traseul, am mers mult pe creasta matematică, ajungem să vedem sub noi, în stânga, Lacul Bolboci... L-am văzut din două locuri, l-am fotografiat şi am luat waypoint. Ceva mai încolo văzurăm şi Vf. Zănoaga, aceiaşi procedură, fotografiez şi iau waypoint. Când vedem drumul care coboară de pe Zănoaga spre Valea Ialomiţei schimbăm planul... Mergem până pe vârf (sau mai exact în chestia aia care am considerat-o noi carieră, conţinând ceva bolovani aşezaţi stil ruină...) apoi coborâm pe drum spre Valea Ialomiţei. Până să ajungem pe Zănoaga a tras o ploaie scurtă de care ne adăpostirăm în pădurea de conifere care începea mai jos... A trecut repede J. Ne învârtirăm în zona vârfului Zănoaga, Daniel era să curgă cu nişte bolovani instabili, încercarăm să ne dăm seama care-i drumul spre Platoul Carstic Lespezi, nu reuşirăm... A început iar ploaia, de data asta a durat cam prea mult... Am luat-o spre Bolboci în goană, am ajuns în Valea Ialomiţei cu bocancii plini de apă... Am făcut popas acolo, stătuse ploaia un pic... Am devorat un pachet de biscuiţi (din cel mare, de vreo 400 grame...), Daniel cu Ionel au dat o tură şi prin cabană, parcă au luat ceva dulce de pe acolo... Aş fi vrut să fac întrerupere de track acolo astfel încât să am track din Bolboci în Valea Dorului dar eram prea “ameţiţi” să mai facem chestia asta... Am luat-o în sus ameninţaţi de reînceperea ploii... N-a durat mult şi a reînceput potopul... Ne-a enervat, ca de obicei, ocolul de pe marginea lacului Bolboci, până la intrarea în pădure... Bine că la ramificaţia respectivă se află un indicator (de pe care un “glumeţ” a tăiat cu o dungă marcajul astfel încât ne întrebarăm dacă au dezafectat traseul... Aceiaşi întrebare ne-am pus-o la trecerea pe baraj având în vedere inscripţiile cu „accesul interzis”... am trecut “ilegal” prin curtea celor de la Apele Române...).

Am intrat în pădure pe un drum larg, probabil rezultat al unor lucrări de defrişare... Era cam întuneric din cauza norilor... S-a terminat drumul, continuarăm pe potecă, marcajul a fost OK, doar fulgerele ne mai făceau când şi când să stăm o clipă locului... Ionel se oprea de fiecare dată când pica un fulger în raza noastră vizuală... Ca spectacol era superb! Totuşi, cum eram noi de uzi, tare am fi preferat să stea ploaia... Plus că trecerea peste interfluviu ne expunea şi riscului de a fi trăzniţi... Emoţionantă seară!!!

E tare spectaculos să vezi cum se adună o grămadă de apă pe orice făgaş în timpul unei ploi torenţiale... Pe potecă curgea o grămadă de apă... Feţele de iarbă din jur erau şi ele tare ude...

Depăşim, o stână de pe dreapta potecii, ne lătrară un pic câinii, i-a potolit repede ciobanul...

Daniel constată că am luat ceva apă pe sub pelerină şi îşi exprimă teama pentru aparatul foto... Numai la el nu mă mai gândeam eu atunci... Nu s-a întâmplat nimic rău cu el, husa de piele l-a protejat destul de bine!

În zona traversării drumului care ajunge în Şaua Lăptici şi mai departe ne lovirăm de un obstacol greu de trecut... Un curs de apă temporar care avea multă apă pe el... L-am considerat de netrecut şi ne-am propus să campăm... Nu găsirăm loc prea bun dar... ploaia ploua, noi eram uzi tare, plus că apăruse şi oboseala... Doar eram plecaţi din Şaua Strunga care nu era deloc aproape... Până la urmă am campat în pantă, printre smocuri de iarbă, montând cortul pe ploaie... Am fi vrut noi să avem la montat viteza cu care montează cortul copii condusi pe munte de Radu Şerban... Am intrat în cort şi ne-am înghesuit în poziţii destul de incomode, printre rucsaci... După ce dormitarăm ceva vreme în felul ăsta ne-am luat inima în dinţi şi am încercat să ne aranjăm şi pentru un somn sănătos... Cu greu dar reuşirăm... Adevărat că nu se mai putea ieşi din cort deoarece ieşirea era blocată de rucsacii aşezaţi în picioare...

Discutasem deja că a doua zi ne odihnim... După o zi aşa grea era şi cazul...

Adi Negoiţă, 28 august 2005