9 august 2005. Singura mea zi de stat la cort... Am stat la soare, am întors rufele ude de pe o parte pe alta, am reuşit să usuc câte ceva, spre seară am revenit la Valeria Velcea... E fain să citeşti în cort J. Am constatat că Ialomiţa pleacă de sub Vf. Bucura prin doi craci care încadrează Mecetul Turcesc...

Puţin după 18:00 au apărut Dani cu Ionel cu o grămadă de bunătăţi! Am devorat o smântână mare în câteva minute, am consumat şi ceva dulciuri... Ospăţ în toată regula! J Am avut o mică ezitare cu smântâna aia pentru că i se umflase capacul de la căldură... Totuşi, la gust era tare faină! După atâtea conserve a fost binevenită (?!) o schimbare...

10 august 2005. Resetez din nou GPS-ul pe la ora 11:00. Plecăm spre Şaua Lăptici (din nou J) la 11:07 fix... La 11:51 eram în şa. Reiau punctul din interfluviu cu gând să mediez măsurătorile. Iau punct (waypoint) şi la limita superioară a coniferelor, fac două poze legabile într-o panoramă (va trebui pus la lucru Photoshopul) din care a doua prinde Colţii Obârşiei. Mergem în continuare, mai pozez câte ceva, iau nişte temperaturi să văd diferenţele de temperatură dintre interfluviul însorit şi solul umbrit de sub conifere.

După ce trecem Vâlcelul Cocorei (eu l-am trecut prin apă, cu bocancii atârnaţi pe umăr) fac o poză în zona de mustire a apelor de la limita estică a bazinetului Padina... Asta ca să mai leg o fotografie de o informaţie din Valeria Velcea J. Pe la 14:10 ajungem la Padina. Iau temperatura Ialomiţei, constat că nu are febră J... Luăm apă şi plecăm, pe la 15:30 mai departe... La 16:55 eram lângă Refugiul Şaua Strunga. Pe la Padina am început să am ceva necazuri cu stomacul... De dimineaţă eram deja un pic deranjat, se pare că îmi forţasem stomacul cu pâinea de secară... Probabil prea multe fibre vegetale faţă de ce se obişnuise să primească... Pe la captarea de lângă stâna din drumul de Strunga mi-am revenit un pic...

După experienţa cu solul pietros de serile trecute căutăm un loc de cort spre Şaua Strunguliţa. Găsim locul dar nu apucăm să desfacem bagajele pentru că o turmă de oi tocmai intra în zonă în plimbarea de seară... Ne latră câinii, schimbăm câteva vorbe cu ciobanul, şedem pe iarbă înconjuraţi de rucsaci şi lătraţi când şi când de câini... Aflăm că e bine să avem bâte la noi ca să impunem un pic respect câinilor pe care îi vom întâlni pe Leaota. Ne arată ciobanul unde e vârful Leaota, ne spune că nu prea urcă ursul în creastă (stă la locul lui în pădure) dar că mai face uneori lupul pagube în zilele mai întunecate... O discuţie plăcută! Stâna se află spre Deleanu, la o oră de mers cu turma...

Montăm cortul şi apoi ne punem pe somn! Noapte buna, copii! J

11 august 2005. Resetăm din nou GPS-ul. Pe la 09:45 plecăm de la locul de cort, la 18:50 ajungem la locul de cort de seară. Scurt şi cuprinzător! J J J

Hei, credeaţi că scăpaţi? Nici o şansă!!! Sunt multe de spus despre ziua asta! J

În primul rând că am scăpat fără emoţii mari de câinii de lângă cele câteva turme întâlnite. Ciobanii, aproape toţi –parcă o singură excepţie-, şi-au calmat câinii. Am schimbat câteva vorbe cu fiecare cioban întâlnit în cale, mi-a părut rău că n-am avut ceva ţigări pentru ei... Fiind noi toţi nefumători n-avem reflexul de a pune ţigări în rucsaci...

În al doilea rând câ am mers în prima parte a zilei oarecum feriţi de vânt pe versanţii nordici ai culmii... Chestia asta ne-a oferit peisaje superbe spre Bucegi şi Piatra Craiului dar şi o mare ţeapă! J Dar să o luăm oarecum pe îndelete...

Plecăm din zona Şeii Strunguliţa pe drumul care în scurt timp avea să se termine. Continuăm oarecum pe linia crestei (acum e discutabil dacă ar trebui să o numesc culme sau creastă...) spre vest. Până în Şaua Bucşa depăşim deja două turme de oi. Prima am depăşit-o  chiar pe drum... Ceva mai încolo un cioban ne confirmă că ne aflăm pe Muntele Pietrele Albe, la mică distanţă de Curmătura Fiarelor. De ce Muntele Pietrele Albe? Păi, văzurăm noi ici- colo pe potecă nişte pietre/ pietricele tare albe sau cu părţi tare albe... Presupun că după ele afost botezat acest munte... Urcăm ce urcăm, depăşim Vf. Sf. Ilie, coborâm de pe el printr-o mare de vegetaţie ceva mai scundă ca jnepenişul dar parcă mai încâlcită... Continuăm spre vest deşi, aveam mai târziu să ne dăm seama, era necesar să schimbăm direcţia... Ajungem la un loc amenajat de popas unde găsim două marcaje... Bandă roşie şi bandă albastră aplicate pe aceiaşi piatră. Luăm waypoint, facem poze. Băncuţe şi masă de lemn, ceva gunoaie în preajmă, locul pare destul de circulat... Facem popas! Observăm că de acolo pleaca poteci atât spre stânga, în pădure, cât şi înainte, la început în uşoară urcare... Am luat-o singur câteva sute de metri pe cea în urcare apoi cu tot grupul pe cea din pădure. Analizând noi într-un târziu cu mai multă atenţie harta şi indicaţiile GPS-ului constatăm că obiectivul nostru se află undeva în spate şi spre sud... Depăşisem în mod categoric Curmătura Fiarelor... Cred că eram într-o şa indicată pe Muntele Sântilia în harta din România Pitorească... Că veni vorba de hărţi, folosesc în acest raport de tură toponimele de pe harta din RP, de pe harta scaosă în 1991 de Editura pentru Turism şi de pe o hartă a Bucegilor... Sper să nu creez prea multă confuzie în acest fel...

La băncuţe facem sfat, oprim trackul vechi, clear track log si apoi pornim track nou, considerăm că nu vom mai ajunge pe Vf. Leaota şi o luăm înapoi spre est... Totuşi, ceasul ne sugera că nu pierdurăm prea mult timp...

Aşa că, ajunşi în zona Curmăturii Fiarelor, ne dăm seama cam pe unde ar fi drumul către Vf. Leaota... Drumul? Poteca? E mult spus! J Noi am mers din zona Curmăturii Fiarelor până aproape de Vf. Leaota (undeva pe Mitarca, unde am campat) cât mai pe creastă astfel încât să nu mai ratăm cine ştie ce ramificaţii ale crestei... Şi am avut ceva schimbări de direcţie! Mă bucur că am obţinut astfel un profil destul de apropiat de profilul real longitudinal al secventei respective de creastă care mai şi delimitează bazinul Dâmboviţei de cel al Ialomiţei... Bună treabă!!! J Luarăm şi waypointuri în câteva vârfuri/ şei astfel încât altă dată nu vom mai rătăci drumul...

Ce am constatat în această primă zi pe Leaota? Că mersul aiurea pe păşuni, fără potecă, printre smocuri de iarbă (probabil atât de neregulate şi de mari din cauza precipitaţiilor abundente de anul acesta)  este destul de obositor şi periculos pentru glezne. Pe un astfel de teren eşti terminat dacă nu ai bocanci!

Am mai spus că montarăm cortul pe la 18:50. De fapt eu n-am participat la montare pentru că eram epuizat... După ce au montat cortul am intrat în sacul de dormit şi am încercat să dorm... Daniel mi-a cerut aparatul foto şi a făcut câteva poze faine cu apusul... le-am văzut acasă, mi-a părut rău că n-am ieşit şi eu afară să văd aşa spectacol cu ochii mei...

Adevărul e că de la plecarea din Strunguliţa mă întrebam dacă e bine să merg mai departe sau să propun întoarcerea acasă... Bine că m-am simţit mai bine decât în ziua precedentă, motiv pentru care am continuat traseul!

Merită amintit că în zona Curmătura Fiarelor am avut impresia că sesizăm o sursă de apă sub creastă dar nu am verificat-o... Am aproximat un waypoint dar nu ştiu cât de aproape de realitate este el...

S-a făcut noapte, s-a făcut dimineaţă...

12 august 2005. Ne trezim parcă mai devreme ca de obicei... Eu nu mă hotărâsem dacă urc până pe vârf sau rămân la cort până se întorc Danile cu Ionel... Până la urmă am strâns cortul şi am pornit-o cu toţii spre vârf! Era ora 09:00...

N-am mai luat-o chiar pe creastă,  am încercat să ne mai economisim forţele... Am continuat până pe vârf trackul început în şaua de pe M. Sântilia.

Mergând cu două viteze, încet şi... pe loc, am ajuns pe vârf pe la 10:40. Am făcut o grămadă de poze “iola”, Daniel s-a învârtit puţin în jur şi a făcut şi ceva poze cu împrejurimile, am stat cale de-o ciocolată şi încă ceva pe deasupra apoi, pe la 11:30 începurăm întoarcerea...

Primul obiectiv pe drumul de întoarcere? O sursă de apă potabilă! Pe care a intuit-o Daniel aşa că am pornit oarecum pe curbă de nivel spre obârşia Văii Mitarca. Au găsit izvorul, au luat apă, am profitat de ocazie că avem apă suficientă şi am devorat ceva dulciuri... Am cam neglijat mâncarea pe 12 august... Chestia asta aveam să o resimt neplăcut ceva mai târziu...

Având noi trackurile din ziua precedentă ne-am propus să ocolim pe cât posibil diferenţele mari de nivel aşa că am mers cam paralel cu creasta folosind ca reper trackul de ieri... A mers tare bine treaba asta! Întâmplător sau nu am nimerit destul de des potecile zonei aşa că am mers pe un teren destul de comod cea mai mare parte a zilei. Mai găsirăm o sursă de apă, luarăm waypoint şi merserăm mai departe... Din cauza oboselii, probabil, eu aveam impresia că e destul de frig... Aşa că eram îmbrăcat “ca la Polul Nord”... Luarăm într-un târziu şi pauza de masă pe care ne-o propusesem încă de pe Vf. Leaota, într-o zonă în care terenul era tare frământat şi plin de balegi J. Nici că se putea alegere mai buna! J Bine că nu am ales eu locul... În timp ce noi mâncam... a început o cinstită de ploaie... Însoţită de înjurăturile de rigoare... Mă săturasem de atâta ploaie! Am luat-o din loc, s-a pus şi ceva ceaţă, am depăşit o turmă de oi de care ne apropiasem fără să ne dăm seama (bine că nu şi-au pus câinii mintea cu noi...), cât a stat ceaţa pe noi merserăm mai mult după GPS dat fiind că nu vedeam mai nimic în faţă... Ploaia a stat destul de repede dar iarba deasă şi multă se udase suficient încât să ne umple şi nouă bocancii de apă... Iar bocanci uzi L L L. Ne era dor de cerul senin de ziua precedentă... Ce frumos era să vezi releul de pe Coştila!!!

Până la urmă am avut noroc... Aproape de Curmătura Fiarelor s-a ridicat ceaţa! Am putut lăsa GPS-ul din mână... N-am mai urcat pe Sf. Ilie, am luat-o cât mai direct posibil spre trackul deja înregistrat... Momentul psihologic a fost ajungerea în trackul cunoscut... Deja era mult mai bine deşi mai era cale lungă până în Şaua Strunguliţa... Găsirăm şi pe aici poteca pe o porţiune acceptabil de mare... Am avut parte din nou de o trecere prin vegetaţie ca pe Sf. Ilie... Am încercat să scurtăm drumul dar am regretat un pic că am făcut alegerea asta văzând cât de greu trecem prin “bălării”... Eram deja undeva spre Şaua Bucşa... Orientarea era deja simplă, soarele ne bătea din spate, umbrele noastre ne arătau direcţia generală de mers J...

Legat de umbre... Mi-au plăcut umbrele pe care le lăsam la locul de campare de pe Mitarca. Am făcut ceva fotografii, umbre cât cuprinde... Mai târziu a apus soarele şi Daniel a făcut fotografiile de care vorbisem mai devreme...

Ne-au mai lătrat nişte câini, mai făcurăm şi câte un popas... Pe la 20:30 am sosit în Strunguliţa, am regăsit cu GPS-ul locul de cort J, pe ultima bucată de drum a fotografiat Daniel Bucegii... Eu eram din nou obosit aşa că au montat cortul fără mine... Şi mai urmau două zile de tură... Pentru aceste ultime zile făcusem planuri mari dar a trebuit să le adaptez stării mele fizice L.

În timp ce ne aranjam în cort a dat şi un pic de ploaie... a dat peste noi şi ceva vânt...

Din tura asta rămân vorbele lui Daniel din perioadele cu vreme nasoală... “Plouă în duşmănie!”, “Bate vântul în duşmănie!”